Category: Infografic

istoria-iot
Infografic

Timeline – istoria IoT

Timeline – istoria IoT

În perioada 1969-1995 internetul era disponibil doar organizațiilor militare, marilor universități, marilor companii și cercetătorilor. În perioada 1995-2000 au început să aibă acces la internet oamenii simpli, pasionații de tehnologie. Din 2000 internetul a început să fie disponibil și folosit la scară largă, iar din 2007 a început să fie folosit pe telefonul mobil din ce în ce mai mult. Din 2012 tehnologia a intrat într-o evoluție mai accelerată, devenind tot mai avansată, astfel încât putem vorbi despre Internet of Things. Cu toate că inițial internetul a fost creat pentru a conecta computerele între ele, în zilele noastre găsim tot mai multe dispozitive inteligente care se conectează la internet.

Observând cât de repede evoluează tehnologia de la un an la altul, pare greu de crezut că până nu de mult toate aceste dispozitive inteligente nu existau. Cu toate acestea, se vorbea despre ele. În 1926 Nikola Tesla vorbea despre wireless la nivel mondial și despre faptul că fiecare bărbat va purta un telefon „în buzunarul de la vestă”, deși wireless-ul începe să fie răspândit la scară largă abia în anii 90, iar telefoanele mobile după 2000. Allan Turing vorbea în 1950 despre a învăța computerele limba engleză. Karl Steinburch, un pioner german al informaticii, vorbea în 1966 despre faptul că în câteva decenii „computerele se vor împleti cu aproape orice produs industrial”. În anii 80 Bill Gates vorbea despre „un computer pe fiecare birou și în orice casă”, nu am ajuns încă acolo, dar în 2008 numărul de device-uri conectate la internet a depășit populația lumii.

Cel mai vechi obiect controlat remote este o barcă în miniatură, folosită în 1898 de Nikola Tesla într-o demonstrație în care a reușit să o controleze wireless cu ajutorul undelor radio. Primele obiecte răspândite la scară mai largă au fost ATM-urile, în 1974. Carnegie Mellon reuşeşte în 1982 să conecteze la internet un automat pentru a verifica numărul de doze rămase şi câte dintre ele sunt reci. În 1990 John Romkey face o demonstrație cu primul prăjitor de păine controlat pe internet. Iar termenul de Internet of Things este folosit prima dată de Kevin Ashton la MIT în 1999 pentru a descrie un sistem în care obiectele sunt conectate la internet prin intermediul unor senzori „omniprezenți”.

istoria-calculatoarelor
Infografic

Timeline – date importante din istoria computerelor

Timeline – date importante din istoria computerelor

Istoricul computerelor și a internetului are câteva puncte importante care merită amintite. În cele ce urmează vom trece printr-o analiză mai detaliată:

  • 1614 – John Napier inventează mașina de calcul Napier’s Bones, un dispozitiv de calcul manual pentru calculul cotelor numerelor.
  • 1624 – Wilhelm Schickard construieşte primul calculator mecanic, care folosea tehnici cum ar fi roțile dințate. Acest calculator a fost denumit „ceas calculator” deoarece roțile folosite au fost dezvoltate inițial pentru ceasuri.
  • 1642 – Blaise Pascal creează barometrul, primul aparat automat de calcul, construit pentru a veni în ajutorul tatălui său în calcularea impozitelor. Maşina făcea adunări şi scăderi utilizând roţi numerotate de la zero la nouă.
  • 1679 – Gottfried Leibniz perfecționează sistemul binar, punând astfel bazele mașinilor de calcul.
  • 1692 – Filozoful şi matematicianul Gottfried von Leibniz a dus mai departe invenția lui Pascal printr-o maşină de calcul mai avansată, care putea efectua înmulţiri prin adunare repetată.
  • 1725 – Basile Bouchon a folosit o buclă de hârtie perforată într-un război de țesut pentru a reproduce un șablon pe un material textil.
  • 1726 – Jean-Baptiste Falcon, colaboratorul lui Basile Bouchon, a venit cu îmbunătățiri creând războiul de țesut semiautomat, care folosea cartele de hârtie perforate prinse una de alta.
  • 1751 – Ben Franklin efectuează celebrul său experiment cu un zmeu dovedind legătura dintre fulgere și micile scântei electrice.
  • 1801 – Joseph-Marie Jaquard inventează primul război de țesut semi-automat folosind conceptul cartelelor perforare pentru a țese modele complexe în pânză. Această invenție devine fundamentul unei mașini programabile.
  • 1831 – Michael Faraday creează dinamul electric și reușește să obțină curent electric într-un mod continuu și practic, invenție care va fi folosită pentru tehnologia informației în epoca contemporană.
  • 1833 – Charles Babbage concepe Analytical Engine, un computer mecanic de uz general. Ideea era prea complexă pentru vremea respectivă pentru că nu se puteau realiza piese cu o precizie atât de mare, așa că proiectul a fost abandonat.  
  • 1854 – George Boole publică articolul An Investigation into the Laws of Thought, prin care pune bazele algebrei booleane și dezvoltă un nou tip de logică, logica matematică.
  • 1867 – Charles Sanders Peirce introduce algebra booleană în Statele Unite. În plus, Peirce a definit concepte precum: raționament inductiv, inducția matematică și deducția logică. El a observat că operațiunile logice pot fi efectuate prin circuite electrice de comutare idee folosită zeci de ani mai târziu pentru producerea computerelor digitale.
  • 1878 – Thomas Edison şi Joseph Swan reușesc să inventeze becul cu filament incandescent. 
  • 1882 – A fost deschisă prima staţie de generare a energiei electrice pe Pearl Street în Lower Manhattan, New York.
  • 1890 – Herman Hollerith construiește tabulatorul mecanic cu cartele perforate pentru recensământul American, venit în urma unei crize generate de faptul că până în 1880 populația Statelor Unite a înregistrat o creștere atât de mare încât a durat mai mult de șapte ani pentru a calcula rezultatele recensământului.
  • 1924 – Compania lui Hollerith se unește cu altele pentru a crea corporația IBM, care va fi mai târziu lider mondial de piață în perioada 1950-1980.
  • 1936 – Allan Turing concepe mașinile care-i poartă numele. El susținea că acestea pot rezolva orice problemă matematică bazată pe o procedură algoritmică. Mașinile Turing vor sta mai târziu la baza computerelor moderne.
  • 1937 – Dr. John V. Atanasoff împreună că asistentul lui Clifford Berry au construit primul computer digital electronic. În 1973 a câștigat procesul în care s-a anulat patentul ENIAC, iar Atanasoff a primit meritele de inventator al primului computer digital electronic.
  • 1943 – Computerul britanic Colossus, primul calculator electronic digital programabil în întregime construit de Tommy Flowers, este folosit în timpul celui de al Doilea Război Mondial și reușește să spargă codul Lordului Lorenz.
  • 1945 – John von Neumann, un renumit matematician și pionier al informaticii, vorbește despre capacitatea computerelor de a stoca programe în lucrarea Discurs preliminar asupra proiectării logice a unui instrument de calcul electronic. Majoritatea computerelor moderne sunt construite pe baza arhitecturii von Neumann și implementează modelul funcțional a mașinii Turing.
  • 1946 – Este lansat computerul ENIAC (Electronic Numerical Integrator And Computer), conceput și proiectat de John Mauchly și J. Presper Eckert⁠ de la Universitatea Pennsylvania. ENIAC a fost primul calculator electronic de uz general care putea fi reprogramat pentru a rezolva o gamă largă de probleme de calcul. Construcția lui a durat 2 ani și jumătate, a costat 500 000 de dolari, cântărea 30 de tone și avea 18.000 de tuburi de vid.
  • 1948 – A fost dat în funcțiune computerul supranumit „Baby”, primul calculator cu program stocat care folosea sistemul binar, în laboratorul Manchester University. Small Scale Experimental Machine era numele oficial și a fost primul computer care a utilizat arhitectura von Neumann și care putea îndeplini mai multe operații.
  • 1951 – John Mauchly și J. Presper Eckert finalizează UNIVAC1, primul computer comercial și administrativ produs în Statele Unite. Acesta a fost folosit de United States Census Bureau pentru recensământul populației. Al cincilea calculator de acest fel a fost folosit de postul de televiziune CBS în 1952 pentru a prezice cu succes rezultatul alegerilor electorale folosind doar 1% din voturi.
  • 1957 – Seymor Cray și William Norris fondează compania Control Data (CDC). În anii 60 aceasta a produs cele mai rapide calculatoare din lume. În 1972 Seymor Cray, denumit „tatăl supercomputerelor”, părăsește CDC și își fondează propria companie Cray Research, care există și astăzi sub denumirea de CRAY Inc..
  • 1958 – Bell Labs anunță primul tranzistor, care devine baza epocii electronice. După această invenție devine posibilă realizarea computerelor de dimensiuni mai mici.
  • 1961 – Stephen Russell, alături de Martin Graetz și Wayne Wiitanen, inventează primul joc video. Spacewar! rula inițial pe un computer PDP-1, primul calculator ce permitea existența mai multor utilizatori simultan.
  • 1963 – Douglas Engelbart și Bill English inventează mouse-ul. De asemenea Engelbart a fost liderul echipei care a inventat rețeaua de calculatoare și hipertextul.
  • 1964 – Clays CDC 6600 devine cel mai rapid computer.
  • 1967 – Paul Baran concepe o nouă rețea de comunicare numită ARPANET (Advanced Research Projects Agency Network), care asigura inițial doar trei servicii: Remote login, file transfer protocol (FTP) și remote printing. 
  • 1973 – Vinton Cerf și Robert Kahn creează protocolul TCP (Transmission Control Protocol), pentru a înlocui protocolul NCP folosit anterior de ARPANET. Această invenție pune bazele arhitecturii de rețea care permite calculatoarelor să comunice între ele. Vinton Cerf și Robert Kahn au creat, 10 ani mai târziu, și protocolul IC (Internet Protocol). Tot în 1973 este creat Xerox Alto, primul calculator cu interfață grafică.
  • 1974 – Intel anunță crearea procesorului 8008, un procesor de 8 bit cu memorie bus de 14 bit care poate procesa 16KB de memorie.
  • 1975 – Altair PC kit intră la reducere. Altair 8800 era un microcomputer bazat care folosea procesorul Intel 8080 CPU și era vândut sub forma unui kit pentru a construi computerul acasă. A fost vândut în mii de exemplare, iar succesul lui dovedea că exista o cerere mare pe piață în afara universităților și a corporațiilor. Altair 8800 a fost primul computer personal vândut cu succes.
  • 1976 – Steve Jobs și Steve Wozniak construiesc computerul Apple I într-un garaj închiriat, care a fost punctul de plecare a zonei ce urma să devină curând „Silicon Valley”.
  • 1977 – ARPA testează cu succes TCP conectând ARPANET cu ALOHANET și SATNET, astfel ia naștere internetul. Tot în același an este lansat Apple II, iar Bill Gates și Paul Allen crează limbajul de programare BASIC pentru computerul Altair.
  • 1979 – Este fondat USEnet, urmat de alte rețele.
  • 1980 – Computerele încep să fie folosite la scară largă; Gates și Allen fondează Microsoft Corporation; Apple devine lider de piață.
  • 1981 – IBM întră pe piața calculatoarelor.
  • 1983 – ARPA se dezbină. O parte se conectează cu alte rețele, cealaltă devine MILnet în scop militar.
  • 1984 – Apple lansează Macintosh care folosește GUI (Graphical User Interface).
  • 1985 – Microsoft reacționează lansând propriul sistem bazat pe GUI.
  • 1989 – 80 000 de computere se conectează la internet; ARPAnet este deconectat; Tim Berners-Lee creează World Wide Web.
  • 1991 – CERN pune web-ul la dispoziția oamenilor gratuit.
  • 1992 – Statele Unite legalizează activitatea comercială pe internet.
  • 1995 – Jeff Bezos lansează Amazon; se lansează eBay.com, numit inițial AuctionWeb.
  • 1996 – Internetul ajunge la 100 de milioane de utilizatori; Nokia introduce un telefon care avea acces la internet și a dat startul unei revoluții a „computerelor portabile mici”.
  • 1998 – Se lansează Paypal, una dintre primele sisteme de plată online. Tot în același an se lansează Google.
  • 1999 – Se lansează Alibaba, care este acum cea mai mare platformă de retail online din China.
  • 2000 – Google lansează GoogleAdwords, un serviciu publicitar care permite companiilor să apară în căutările pe Google licitând cuvinte cheie.

Apariția internetului a dat startul unei evoluții mult mai accelerate a tehnologiei, care se simte tot mai puternic în ultimii ani. Evoluția tehnologiei este strâns legată de răspândirea internetului în rândul maselor, la fel și dezvoltarea pe care a adus-o aceasta. Este mult mai ușor acum să ai acces la informație, așa că dezvoltarea unor limbaje noi de programare sau a unor produse nu mai trebuie să se întâmple exclusiv în marile companii sau universități. Poți accesa de acasă informația și poți comanda de acasă piesele de care ai nevoie.